Publicat de: Ioana Abe | 05/01/2010

Experiente Austriece – Episodul 3: Controlul

Data fiind mutarea in “casa noua” a blogului, va reamintesc motivul pentru care am inceput acest serial cu Experiente Austriece: nici n-am ajuns bine la SnowExplosion (despre care am sa povestesc in curand), prima coborare pe partia Gerlitzen, primii 30 de metri de partie, o pardalnica de cazatura mi-a facilitat o vizita inedita la spitalul din Villach soldata cu un ghips pe stanga fata. Istorie povestita pe larg in Episoadele anterioare – 1 si 2.

Bineinteles ca nu am rezistat sa stau pe bara asa ca m-am suit la loc pe snowboard, nu imediat, am lasat sa treaca o zi. M-am dat mai incet, mai cu grija, dar pana la urma a fost o vacanta reusita cu partii, ture, piscina, sauna, jacuzzi, patinoar si multi prieteni. Plus un bonus de vreme constand intr-o vizita de cateva zile in Italia la Vladut. Am zis ca daca tot sunt drumuri inzapezite si haos in tara o mai lalaim pe partii pe acolo. Astfel ca am revenit pe 24…cu sania Mosului. Astfel am petrecut si primul Craciun fara brad…asa ca am fost in multe vizite in scop gastronomic.

Inainte de plecare am mai facut o vizita la spitalul din Villach in scop de control si inchidere a ghipsului. Nenea doctorul a fost foarte simpatic pentru ca, vazandu-ma cu pantaloni de schi, m-a intrebat daca m-am dat pe partie cu mana asa. Evident ca am zambit frumos si i-am spus un “nuuuuuu” prelung si “surprins” de intrebarea lui. Verificat. Iradiat din nou cu o radiografie. Totul ok.  Inchis ghipsul. Plecat. Inainte de plecare totusi, ceea ce mi-a placut a fost ca am primit un CD cu toate radiografiile facute de la accident incoace.

O faza care m-a surprins si m-a impresionat – de fapt motivul pentru care m-am gandit sa relatez si aceasta experienta – a fost reactia unui infirmier austriac. Reactie perfect normala de altfel, care nu ar fi meritat mentionata daca in spitalele noastre nu ar fi fost de domeniul SF-ului. Despre ce este vorba: ne invarteam noi (eu si Alex) pe acolo, prin spital, cu hartia de trimitere in mana, evident dezorientati, nestiind unde sa ne ducem pentru control si nestiind in ce consta acest control. Cum bantuiam noi asa pe hol incoace si-incolo, ne intalnim cu un infirmier care era in drumul lui spre lift, cu treaba, care ne-a salutat politicos. In timp ce astepta el liftul, ne-a urmarit, ne-a vazut ca suntem din alt film (urma sa aflam ca i se parea cunoscuta si limba) si ne-a intrebat daca ne poate ajuta. I-am explicat eu in engleza care-i baiu’ si el s-a oferit sa ne ajute. Si-a amanat treaba lui, ne-a condus la biroul de informatii, a vorbit cu asistentele, ne-a condus la cabinetul unde trebuia sa ajungem si ne-a explicat ce urmeaza. Nu era in datoria lui sa faca astfel. In cei cativa pasi pe care i-am facut impreuna ne-a spus ca a plecat din Romania de mult si nu mai stie sa vorbeasca romana dar mai intelege. Il chema Alexandru…cumva. Dupa cum spuneam si mai sus, admirabil gestul lui, nu atat prin specificul lui, ci prin faptul ca ne-a surprins: in spitalele mioritice de stat fiind putin probabil sa se intample asa ceva. Mie personal nu mi s-a intamplat vreodata. Ba din contra!

Mai mult, ghinionul face ca la intoarcere in tara am avut ocazia sa compar proaspata experienta medicala vestica cu una autohtona, comparatie care mi-a lasat un gust teribil de amar referitor la calitatea oamenilor implicati in sistemul medical, la nivel de asistenta. Si cand spun calitate ma refer la modul de interactiune asistenta – pacient. Mai exact am vizitat la spital o prietena, proaspata mamica in prag de Craciun. Greu de descris in cuvinte stilul de adresare al asistentelor fata de noi, vizitatorii, dar si fata de ea. Socul a fost si mai mare cand am vazut modul de “manevrare” a copilului. Lucruri de bun simt: nefiind infirmiera sau cadru medical si tot m-as gandi sa ma spal pe maini inainte sa sterg copilul la gura asta ca sa nu zic de folosirea unui servetel. Departe! Departe suntem de gradul de civilizatie occidental din punct de vedere al oamenilor. Trist este ca, oricat de fitos ar parea, mi-a incoltit in cap ideea ca daca o fi sa nasc as vrea sa nasc in strainatate.

Cam asta cu experientele medicale. Revin cu un episod special referitor la ce am aflat ca se poate face, ce se poate face mai greu sau nu se poate face deloc  cu o singura mana. Inveti multe despre echilibru, dexteritate si importanta detinerii tuturor membrelor intregi.

Anunțuri

Responses

  1. hello :),
    mai, am avut norocul sa calatoresc in foarte multe tari (europene), si sa stii ca treaba asta n-o intalnesti doar la austrieci si la nemti, si nu doar in spitale. cehii, elvetienii, francezii, olandezii, indiferent unde te afli, daca te vad putin depasit de situatie si dezorientat-adica evident turist, te ajuta cu cea mai mare placere. mi s-a intamplat de nenumarate ori in toate tarile sa ma uit crucis la harta ce-o aveam in mana, si sa fiu indrumata de necunoscuti pe strada. (se apropie de mine sa ma intrebe daca imi pot fi de folos!) pana la urma, cred ca e o chestiune de bun simt si semn de apreciere fata de oameni, fie ei localnici sau turisti! la noi insa nu am intalnit asa ceva…din pacate 😦
    cat despre sistemul sanitar din romania…no comment! cuvintele ar fi in plus 🙂
    cu bine,
    Bya

  2. eh, poate peste zeci si zeci de ani vom ajunge si noi in pas cu europa… din toate punctele de vedere

  3. […] unul as vrea sa vad povesti de la: Ioana Abe, Artistu, Adi Soare, Tica Luminare, Vlutic, Elena Ciric, Mironeasca, Blegoo, Deasupra Norilor, […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: