Publicat de: Ioana Abe | 21/01/2010

Experiente Austriece – Epilog

Hai sa incheiem si povestea despre experientele Austriece ca sa trecem mai departe la lucruri serioase.

Ramasesem datoare cu povesti legate de viata  intr-o singura mana si cu finalul povestirii care s-a petrecut bineinteles intr-un spital mioritic.

Fiind pusa temporar in situatia de a-mi desfasura activitatile zilnice cu doar o mana valabila, mi-am dat seama ca de important este totusi sa fii intreg. Sustineam si inainte principiul „abia cand pierzi iti dai seama ce-ai pierdut” dar de data asta am incercat-o pe pielea mea.

Asadar am observat ca sunt lucruri pe care mi-a fost imposibil sa le fac cu o singura mana, fie ea si dreapta. Si anume: sa imi prind parul in coada (spre disperarea lui Alex), sa imi inchid sutienul (aici nu mai comentez 🙂 ) sau sa port diverse articole de vestimentatie ce necesitau inchidere la spate, sa ma leg la bocanci/booti, sa spal vase (ceea ce nu a fost un lucru tocmai rau), sa inot in piscina (mai ales cand ai ghips) – ceea ce nu m-a impiedicat insa sa ma bag in jacuzzi sau sauna.  Actiuni pe care intr-un final m-am deprins sa le fac si cu o mana, dar mai greu si nu la „calitatea” obisnuita au fost: spalatul pe cap (Alex, mama si Gabi stilistul au contribuit din plin in perioada respectiva la frumusetea podoabei mele capilare), pus lentilele de contact (alti oameni poate or reusi, eu m-am chinuit ceva), condusul (nici nu am realizat cat de mult folosesc mana stanga la condus) si altele.

Cu toate astea nu m-a impiedicat sa imi continui vacanta pe partie si sa „make the best of it” dupa cum puteti observa in clipul de mai jos din prima zi in care am incercat „boardingul ptr ciungi” :))

Insa nerabdarea cu care asteptam scoaterea ghipsului a fost oarecum nejustificata, pentru ca 3 zile dupa ce mi-am repus mana in „libertate” am regretat ghipsul „protector”. In 3 saptamani am „uitat” sa imi folosesc mana, si nu va puteti imagina ce senzatii dubioase aveam. La inceput simteam ca am o mana straina, robotica atasata de corp. In primele zile mana mea era mai beteaga decat cand era in ghips, ba chiar am sesizat ca multe actiuni le faceam mai bine cu ghipsul decat fara (condusul de exemplu). Dar, 2 saptamani de gimnastica de recuperare mai tarziu, sunt aproape ca noua si imi pot folosi mana la 90% din capacitate. Am experimentat diverse senzatii de bucurie pe masura ce mai reuseam sa fac un gest, sa ma spal pe fata, sa-mi trec mana prin par, sa ridic diverse cu mana respectiva etc.

Dat fiind faptul ca mi-am recuperat mobilitatea mainii, postez mai jos un video adresat lui Claudiu! Acum pot si eu sa…Move it, move it! Sic! :))

Desi a fost un final fericit al povestii nu pot sa nu mentionez gustul amar lasat de atitudinea si reactiile medicilor de la noi. Mai multe ma abtin sa spun, din respect pentru Cristina (stie ea de ce). Insa per ansamblu…sistemul medical este epoca de piatra. La mentalitate, la comportament, la interes. Este foarte adevarat ca banii au si ei rolul lor in exercitarea acestei meserii, si, judecand dupa faptul ca toata distractia austriaca a fost undeva pe la 500 de euro, imi pot imagina ca si taxele pentru asigurari sunt destul de mari, implicit si salariile medicilor. Nu sunt insa foarte convinsa ca un salariu mai mare ar rezolva problemele de atitudine si ar determina o schimbare de perceptie: medicii (unii ei, si cu preponderenta din spitalele de stat) sa vada pacientii ca oameni, care s-au prezentat la spital de nevoie si nu de placere. Ati observat ca in majoritatea spitalelor de stat cele mai multe asistente care trec pe hol (de obicei facandu-si nervoase loc printre pacienti) au o fata atat de serioasa si afectata de zici ca pun la cale strategia pentru al 3-lea razboi mondial? Si nici una nu se uita in ochii celor care asteapta. Iar daca o fac, este pentru a se rasti la cineva! Unele! Sunt si unele foarte simpatice si saritoare…insa sunt precum florile printre uscaturi.

Ufff… si am zis ca nu mentionez! Special am lasat sa mai treaca timp ca sa ma calmez! 🙂

Imi doresc insa cu ardoare o reforma serioasa a sistemului medical! Sa fie obligatoriu pentru fiecare medic in devenire sa faca un an de practica intr-un spital de afara, sa invete atitudinea si coportamentul celor de acolo. Si alt mod de a calcula asigurarile medicale – astfel incat sa fim tratati omeneste chiar daca nu suntem rude de gradul 1 cu seful de sectie, directorul spitalului sau cineva de la minister.

In rest, numai de bine!

Anunțuri

Responses

  1. neplacut, dar inveti ceva si din asta :p. am avut si eu cotul rupt, si cunosc toate senzatiile pe care le-ai trait tu acum (la mine era mai grav, fiind chiar rupt…), si ma recunosc in fiecare cuvant. iar dansul din madagascar reprezinta cel mai bine primele momente „de dupa” :p.
    bine ca a trecut 🙂
    cat despre sistemul medical, eu nu mai am nimic de spus, m-am cam saturat si oricum degeaba ma plang, nu se va schimba nimic. chiar si daca ar fi nevoiti sa faca practica afara, un an de zile ar fi prea putin, sistemul de la noi- daca ar ramane la fel (cel mai probabil!), i-ar face sa devina din nou ca leul in jungla din madagascar 🙂
    incerc sa ma ingrijesc singura, sa nu ma imbolnavesc si sa ajung la mana „lor”…
    cu bine,
    Bya


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: